Despre noi

Povestea Pink Cafe & Lounge a început în 1998 de la câteva întrebări care ne-au urmărit multă vreme: Care este rețeta stării de bine și a relaxării depline? Cum poți provoca un zâmbet care să dureze întreaga zi? Este despre mâncare? Despre băuturi? Sau despre loc, în sine? Mulți au crezut că nu există o rețetă pentru așa ceva. Dar noi ne-am încăpățânat să o găsim. Și am găsit-o.

 

Rețeta, pe cât de simplă, pe atât de complexă: mâncare făcută cu pasiune, creativitate și curaj, băuturi care să-ți trezească simțurile atât într-o luni dimineață sau într-o vineri seară, înconjurat de prieteni. Și toate acestea servite într-un cadru care își propune să le ofere clienților noștri ocazia de a vedea, preț de câteva ore, viața în roz. Pe scurt: Food. Drinks. Vibe.

 

Food.

Mâncarea noastră este o călătorie în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, de la vacanțele pe malul Mării Mediterane, din inima celor mai efervescente orașe din Italia și Franța, până în inima culturii gastronomice americane.

Deși inspirația și creativitatea joacă un rol deosebit de important în gastronomie, știm că o mâncare cu adevărat gustoasă are nevoie de ingrediente pe măsură. De aceea, acordăm o importanță deosebită alegerii acestor ingrediente. Ne bucură faptul că am reușit să găsim producători locali și internaționali de carne, legume, brânzeturi și lactate care au înțeles ce înseamnă calitatea Pink Cafe & Lounge.

 

Drinks.

Băuturile noastre, fie că vorbim despre o cafea sau de un cocktail spectaculos, sunt preparate astfel încât să încânte toate simțurile clienților noștri și să aducă sentimentul de “la vie en rose” în orice moment al zilei sau al săptămânii.

Am lucrat îndeaproape cu somelieri și baristas pentru a crea lista perfectă de băuturi care să completeze o masă delicioasă sau o discuție savuroasă. Iar brandurile cu care lucrăm pentru a crea aceste băuturi sunt cele care ne împărtășesc viziunea pentru cele mai înalte standarde ale calității și gustului.

 

Vibe.

Vibe-ul Pink Cafe & Lounge vine să completeze perfect preparatele și băuturile noastre. Cosy, relaxant, cu multe tonuri de optimism și fericire, Pink Cafe & Lounge este, deopotrivă, locul în care te simți bine alături de prieteni sau în care ai un moment romantic alături de persoana iubită.

Totuși, când spunem Vibe, totul se rezumă la zâmbetele și bucuria clienților noștri, pentru că ei fac atmosfera Pink Cafe & Lounge să fie cu adevărat “la vie en rose”.

Vă așteptăm și pe voi să aduceți fericirea și starea de bine la noi. Până la urmă, cu cât mai multe zâmbete, cu atât mai bine!